Auschwitz-ul Scolar

Sunt nervos. Atat de nervos incat voi scrie fara diacritice, pentru a putea pune ideile mai repede pe foaia ceasta virtuala. Atat de nervos incat o trebuit sa ma calmez, sa dorm, sa imi aranjez ideile in cap, inainte sa ma pun in fata tastaturii si sa bat cuvintele urmatoare. Va invit sa luati un loc si sa cititi cum se mai simt elevii din ziua de azi.

Majoritatea celor care imi citesc blogul stiu cine sunt. Pentru restul, trebuie sa mentionez ca sunt elev in Liceul Teoretic "Gheorghe Sincai" din Cluj-Napoca, un liceu de "prestigiu national", in care an de an este promovabilitate 100% la Bac si alte bullshituri propagandistice care l-ar face mandru' pe Raposatu'. Daca liceul e de prestigiu, profii ar trebui sa fie buni, asa-i? Corelatia implica cauzalitate.

Fals.

Daca toti profii ar fi buni, atunci nu as mai avea subiect de discutie. Daca toti profii ar fi oameni de calitate, care au ajuns pe merit la catedra, nu mi-as dedica o ora din viata spunand tuturor ce jalnic e sistemul de invatamant romanesc si cum am ajuns eu sa fiu auto-didact pentru ca nu mai suport ipocrizia "liceului meu de prestigiu."

Sa se inteleaga din start ca nu dau in toti profesorii. Sa se inteleaga din start ca cei ce merita respectul meu il au, iar cei ce nu pot sa plece invartindu-se. Nu ii bag pe toti in aceeasi oala, asa cum nu ii bag pe toti elevi in categoria inocentilor. Si eu am facut multe "fault-uri" la viata mea de elev. Nu sunt perfect si nu doresc sa fiu, dar stiu un lucru: nu sunt ipocrit. Ce spun, fac. Asa am fost crescut si asa m-am autoeducat.

Dar revenind la subiectul din mana, ca elev simt cum scoala ma seaca de puteri, in loc sa imi ofere puterea de a deveni cineva in viata. Simt ca am trecut peste pragul in care conteaza notele. Sunt constient de propriile cunostiinte si sunt perfect capabil sa reproduc, mai mult sau mai putin exact, cu sau fara propriile cuvinte, informatiile predate in clasa. Consider ca dispunand de aceste resurse nu exista diferenta intre 9 si 10, sau 5 si 7. Fiecare cum poate.

Spun ca am trecut peste aceasta faza ca sa ajung in alta faza, in care ce caut este calitate umana. Ma inconjur de acei oameni pe care ii aleg eu, pe baza unor criterii arbitrare, pe care aleg sa ii respect pentru ca am un cod moral pe care il respect. Si e vorba de toti oamenii, nu doar de cei de-o varsta cu mine.

Avand in vedere paragrafu' de mai sus, imi sare in ochi ipocrizia si nevoia de a avea dreptate tot timpul. In Sincai, intruchiparea acestui defect este minunabila, stimabila, inestimabila, indubitabila, extraordinara, preafericita, multiubita, etc. doamna Tambulea Livia, pe care nu imi e jena sa spun ca o urasc cu pasiune profunda. Am motive. Intrebati pe oricine face Mate cu ea; lucreaza prin dublu-standard.

Spune ca nu o intereseaza notele la alte materii, ci doar la Mate, dar cand vreunu' ia vreo nota mica, direct se uita in catalog daca ala ii pasta la alte materii. Amu, asta nu m-ar deranja atata de tare daca nu ar fi spus ca nu o intereseaza notele. Complicat, nu? Alta dovada de ipocrizie este ce a facut la ultimul test, la clasa mea, in care a dat o problema foarte vaga. Noi, zicandu-i acest lucru, ne-am confruntat cu o bariera atat de puternica, incat dupa ora am ramas cu un gust foarte amar in gura. Nu exista loc de dialog. Nu exista deloc...

Imi e practic imposibil sa fac ceva in aceasta situatie. Ma frustreaza neputinta mea de a face ceva pentru toti ceilalt elevi care vor sa nu mai vina 6-7 ore pe zi intr-un Auschwitz Scolar. Si, ca sa fie totul si mai misto, tranteste ministeru' si un minunat ROFUIP in care se stipuleaza ca elevii nu pot distribui materiale publicate in scoli fara acordul directiunii.

Implicatia e simpla. Avem dreptul de a face misto de defectele profilor printr-o revista? Da. Putem face asta? Depinde in intregime de directiune. Si ce directiune din minunata Romanica va accepta sa facem misto de profii din scoala? Corect, niciuna. Trebuie sa ai directori foarte deschisi la minte ca sa isi accepte defectele, iar asta e o problema care ma afecteaza pe mine si pe alti elevi.

Profii si directorii prea plini de ei, care isi manifesta autoritatea subminandu-ne noua libera exprimare, dreptul de a avea dreptate si care nu ne invata mai nimic TREBUIE SA DISPARA. Simplu.

Eu chem la bataie. Sa ii arate cineva la Mihacea sau la Tambulea ce parere am eu despre minunatul Liceu Sincai, in care am ajuns din sansa, dar de care m-am enamorat. Si nu din cauza celor doua sus-mentionate, ci din cauza profesorilor ca Bogdan Rusu, porcelit Pomelo, un profesor adorabil, comunicativ si extrem de corect, din cauza doameni profesoare Sanda Gabor, care face ce zice, asa cum zice, care m-a invatat lucruri noi, nu doar la Engleza, ci si pentru viata, din cauza profilor ca Ionela Iacob, cu care intr-un final ne vom lua bacul la Romana. Si m-am indragostit de Sincai datorita colegilor.

Prieteni pe care ii respect si iubesc pentru ca in acest proces de restabilire a unui echilibru natural m-au sustinut cand am creat Sincai Memes, pe un site neutru, in care facem misto de defectele profilor si astfel trecem peste acele defecte ale profilor de care ne place oricum. Ne dam seama ca nu toti sunt asa cum sunt. Iar cei ce nu sunt mai mult decat niste paraziti care se hranesc de pe inocenta noastra vor ramane asta.

Acei oameni care ne iau dreptul la libera exprimare cu amenintari nu sunt cu nimic mai diferiti decat extremistii de la Charlie Hebdo.

Eu vreau sa schimb ceva. Voi?

Moartea pasiunii

Am fost acuzat, într-un mod foarte grosolan, că fac parte dintr-o generaţie care nu are pasiuni. O generaţie teribilistă (mai mult decât părinţii noştri), o generaţie ratată, al cărui singur destin este acela de a face loc următoarei generaţii.

Nu vreau şi nu am timp şi poate nici pasiunea necesara (hehehe, ce amuzant sunt) ca să contraargumentez porcăria spusă mai sus la adresa generaţiei mele. În schimb, vreau să pun şi eu câteva întrebări.

Unu: Cine ne-a crescut?
Doi: Am avea alte pasiuni, dar ce putem face când tot ce vrem noi contravine cu ce vrea societatea?
Trei: Considerând întrebarea doi, daca suntem priviţi cu atâta scârbă şi ură de cei mai mari, mai ''vechi'', cum să nu ne îngropăm pasiunile cât de adânc putem? Cum să nu reacţionăm cu aceiaşi ură cu care suntem priviţi atunci când ne spunem părerile în momentul în care suntem mereu criticaţi?

Suntem violenţi. Suntem răi. Dar suntem ai voştri. Nu internetul e de vină, nu muzica e de vină, nu şcoala e de vină. De vină e mesajul transmis. Un mesaj care spune că noi suntem ceva... altceva. Ceva atât de diferit încât părem rebuturi, nu puncte forte in viitorul nostru comun.

Totul e bine şi frumos până veţi avea nevoie de noi. Iar atunci, noi, cu tot dispreţul de care vom fi în stare, vă vom întoarce spatele.

Transylvania Strikes Back!

În caz că aţi trăit sub pământ, sau dintr-o întâmplare fericită sau nefericită, după caz, nu aţi văzut scrisoarea deschisă, postată pe Facebook, a unui aşa-zis scriitor din Caracal, folosiţi oleacă de link şi miraţi-vă de aberatiunile acestui minunat domn. După ce aţi terminat, reveniţi pe blog şi treceţi mai departe.

E rândul meu să fac o scrisoare, în care să îi explic acestui personaj, în moduri mai mult sau mai puţin subiective, de ce nu are dreptul să comenteze despre Transilvania şi transilvăneni.

1. Dragă domnule Liviu Andrei, eşti din Caracal. Dacă cu asta nu am zis destul, poţi trece la urmatoarele puncte.

2. E normal să te iei de scriitorii Ardealului, dacă ai complexe de inferioritate. Îmi pare rău să-ţi zic, dar când o să dea Caracalul un Gheorghe Şincai sau Ioan Slavici, atunci mai comentăm. În plus, în caz că nu te-ai documentat destul, află că se consideră că cei mai mari scriitori români sunt moldoveni. Lămurit?

3. Pentru următorul punct... xenofobie. Măi prietene, TU te-ai săturat de "ţâganii lui şasăcai"? Tu, care te-ai născut la 55 de kilometri de Craiova, unde sunt mai mulţi ţigani ca români? Nu-ţi vezi lungul nasului pentru că ai ieşit mai alb decât altu' care foloseşte din când în când cuvântul "mişto"? Am văzut ţigani mai culţi decât de-alde tine şi orice etnie are defectele sale, inclusiv românii. Cât despre unguri, chiar aşa de mult îţi pasă? Pe când Basarab I se chinuia să vă unească triburile primitive din Sud, în Transilvania era deja civilizaţie. De-aia istoricii consideră că Transilvania a şi ieşit din Evul Mediu cu aproape o jumătate de secol înaintea Ţării Româneşti şi Moldovei. Şi da, asta s-a întâmplat din cauza acelor "bozgori" despre care aberezi tu acolo.

4. Dacă singura modalitate prin care îţi poţi bate joc de un grup de oameni dintr-o regiune este folosind cuvintele "pulă", "pişat", "curve", "ghiavolesc"... înseamnă că ai probleme grave cu simţul cuvântului, ceea ce spune foarte multe despre caracterul tău de scriitor. Există şi o parte a umorului care se foloseşte de cuvintele mai sus menţionate, dar să abuzezi de ele doar ca să aduci injurii locuitorilor din Transilvania dovedeşte că într-adevăr, la Caracal o picat carul cu proşti. Nu ştiu sigur daca tu ai picat primul sau ultimul.

Cam atât aveam de comentat. Ar mai fi de zis, dar prefer să nu mă cobor mai mult decât am făcut-o deja. Poate că ardelenii sunt răbdători din fire, dar unele lucruri întrec măsura. La final, dacă vrei ca Transilvania să nu mai fie partea a României, îţi doresc noroc cu viza. :)

Voluntariat

Nu vreau să mă lungesc foarte mult cu această postare şi nu pretind deloc că înţeleg mecanismele societăţii aşa cum este ea, dar vreau să fac un lucru cât se poate de clar. Schimbaţi-vă părerea despre copertele cărţilor!

Poate sună ciudat, această vorbă spusă la modul general, aşa că haideţi să particularizăm şi să ajungem încet la scopul acestei mici scrisori, către oamenii cu care mă înconjor. E vorba despre ceva ce am păţit sâmbătă seara, când, neavând cu cine să împart o bere, am decis să merg la binecunoscutul bar "La Ţevi", utilizând, din nou, binecunoscuta teoremă că la orice oră din zi sau noapte, în "Ţevi" găseşti persoane cunoscute. Aşa a fost...

Persoana cunoscută mi-a făcut cunoştinţă cu o fată. O fată care s-a dovedit să facă tot ce societatea vede cu ochi răi: să bea, să fumeze, să se joace pe calculator, să exagereze cu ieşirile în oraş şi chiulul, uneori. O fată despre care unii ar spune că nu are viitor. Sau dacă are, viitorul ei se află pe Calea Turzii. Dar, ce am învăţat eu de la fata aceea e că de fapt: îi place să înveţe, e deşteaptă şi mai presus de toate, e voluntară. Nu sunteţi impresionaţi? Ar trebui să fiţi. Poate o să fiţi, după ce pun întrebările revelatoare.

Cum de oamenii care sunt văzuţi şi criticaţi atât de tare de societate sunt de fapt cei care fac acte de caritate, care dau fără să ceară nimic înapoi? Cum de tinerii care îşi sacrifică din timpul lor liber sunt puşi cu un nivel mai jos decât toţi cocalarii şi toate piţipoancele care sunt stratul de suprafaţa al scârboşeniei ăsteia numită societate? Şi cum de copii de bani gata, ăia ce vin din familii care ar trebui să promoveze valori înalte, sunt cei care îi privesc pe cei ce beneficiază de pe urma voluntariatului ca pe nişte lepre ce sunt în situaţia în care sunt doar pentru că "nu vor să se ridice din mizerie"? Ce mutaţie în mentalitatea colectivă a apărut, astfel încât tocmai cei de la care se aşteaptă foarte puţin oferă totul, iar cei care ar putea oferi totul nu dau nimic?

Mdap, nu pretind să înţeleg societatea, dar înţeleg un lucru: oamenii buni vor face bine, iar cei mai puţin buni, nu vor face nimic. Şi câteodată, o singură persoană pe care nu o cunoşti aproape deloc îţi poate schimba percepţia asupra unui lucru atât de simplu ca voluntariatul.

Frustrari

Sunt frustrat.

Crize adolescentine, zici? Nu, e doar lumea în care trăim. O lume faţă de care noi suntem revoltaţi, o lume care naşte ciudaţi diformi psihic carora nu le impune nicio aşteptare, dar de la care se aşteaptă totuşi să facă tot. Se aşteaptă să cureţe mizeria lăsată de voi, ca şi cum e de datoria noastră să spălăm greşelile adulţilor.

Toţi vorbesc despre superficilaitate, nimeni nu vorbeşte despre cei ce nu sunt superficiali. Fiţa e ridicată la rang de valoare şi retragerea în sine, contemplarea şi meditaţia, folosite ca simple măsuri de protecţie, sunt văzute ca ciudaţenii, iar melancolicii sunt demonizaţi.

Toţi vorbesc de cât de inculţi sunt copiii din ziua de azi, nimeni nu vorbeşte de cei care îi fac. Da, mă refer la părinţi. Ar fi timpul să vă vedeţi lungul nasurilor şi să înţelegeţi că o mare parte a comportamentului nostru e infulenţat de (surpriză!) voi. Nimănui nu-i pasă câte medalii au pruncii la concursuri dacă adulţii promovează prostia. Ne plângem şi vă plângeţi de tot şi nu vedem nicio parte buna. Adulţii se plâng de noi dar nu văd ce suntem de fapt, nu văd că şi noi gândim, avem raţiune şi vise, iubim şi urâm. Ce fac ei este uneori atât de scârbos încât nu o singură dată m-am oprit din a mă gândi la ei ca la nişte oameni.

Toţi vorbesc de conflicte, nimeni nu vorbeşte de pace. Am uitat ce e o lume fără conflict, fără frică şi nevroză, doar cu lacrimi de fericire şi fără durerea pierderii cuiva înainte de vreme. Vreţi sânge şi să vă ducem războaile, împânzindu-ne capul cu false valori ca patriotismul dus la extrem şi onoarea în luptă, lucruri care se termină doar în moarte! Aşteptaţi ca fetele să plângă lacrimi de inimi frânte şi băieţii să sângereze la prima bătaie. Nu ne învăţaţi ce e toleranţa, nici iubirea, nici caracterul, iar când noi le căutăm disperaţi ne furaţi avântul şi apoi vă bateţi joc de determinarea noastră.

Toţi vorbesc de necredinţă, nimeni nu vorbeşte de ce credem de fapt. Dumnezeu nu există, pe el îl crează fiecare om. Noi credem în idealuri toată viaţa noastră, până când voi le smulgeţi din piepturile noastre şi le călcaţi în picioare în faţa ochilor noştri ca şi cum nu ar însemna nimic. Da, e adevărat. Pentru voi nu sunt nimic, dar pentru noi sunt totul. Vedem lumea în griuri, iar voi ne duceţi pe o cale alb-negru, ne insuflaţi absoluturi.

Vorbiţi despre ură fără să ştiţi ce-i iubirea, fără să o simţiţi ca adevăr. Ne faceţi să ne simţim ca nişte monştrii şi să credem că singura cale să fim normali este să devenim ca voi. Şi îmi pun intrebarea: cine e de fapt monstrul? Se zice că ne oprim din căutat monştri sub pat atunci când realizăm că sunt în noi, dar de fapt eu cred că cei care ne transformă în animale sunt de fapt monştri.

Ne-aţi furat lumina din ochi!
Nu vom fi niciodata ce vreti voi!

Gamerii - Opresaţii societaţii

De ce gamerii sunt consideraţii persoane fară viaţă şi viitor? Hai, chiar aşa să fie? Ce face societatea să fie atât de intolerantă faţa de o categorie de oameni care îşi aleg un anume mod de a-şi petrece timpul liber sau, de ce nu, chiar să facă o carieră din această ocupaţie.

Normal, societatea vede în gameri nişte scursuri neinteligente, nepregătite pentru viaţa de toate zilele. Nişte oamenii a căror viaţa se rezumă doar la a sta pe un scaun, a pătrunde în lumi virtuale şi realitaţi create artificial. Dar e oare aşa? După cum am arătat şi în articolul despre feminism, trăim într-o societate de dublu standardizatori, iar gamerii sunt şi ei victime ale acestor neînţelegeri născute din incapabilitatea idioţilor de a accepta fără a înţelege. Culmea, să accepţi fără sa înţelegi e bine în unele domenii, ba chiar indicat (religia, politica, etc).

Revin, acest grup de oameni e văzut prost de societate. E adevarat; unii gameri sunt introverţi, dar aceasta nu e o calitate specifică gamerilor. Introvertirea ţine de temperament, aşa cum mi-a explicat un bătrân profesor la liceu, iar gamerii nu sunt preponderent melancolici sau flegmatici, cele doua tipuri de temperament care sunt predispuse spre introvertire. Accept, atât ca şi gamer, cât şi ca om, că introverţii au o predispoziţie spre gaming, dintr-un motiv foarte simplu; lumea virtuală le oferă siguranţă. Nu joaca jocuri video pentru că sunt obsedaţi sau "no-lifer"-i, ci pentru că în mediul virtual nimeni nu te judecă, nu le pasă dacă eşti frumos sau urât, bărbat sau femeie.

Astfel, societatea se împarte astfel: gameri, non-gameri (care, pot sa urască gamerii sau să fie indiferenţi la adresa lor) si gameri "in-denial", acei oameni care susţin că desfaşoară acestă activitate într-un mod casual, deci nu se consideră gameri.

Gamerii sunt oameni inteligenţi. Poate unii, chiar mai inteligenţi decât media. Acum, să ne întelegem, nu vorbesc despre Elvis Mondialu care joacă numa' Counter-Strike, ci despre acei oamenii care caută un joc ce ofera exprienţe similare cu lumea reală, în speranţa că aceste experienţe i-ar putea ajuta în viitor. Nu doar o data am fost ajutat de cunoştiinţe primite printr-o astfel de cale.

În final, vreau să spun că şi gamerii sunt oameni, cu absolut nimic diferit faţă de restul, aşa ca încercaţi să vorbiţi cu ei. Aţi putea sa fiţi surprinşii de cât de receptive sunt aceste specimene nocturne, sedentare si pizzavore.

Cu şi despre feminism

Cu şi despre feminism

De ce urăşte Hosu feminismul?

Hai să nu o luam chiar aşa de literar, că nu urăsc feminismul ca şi concept. Însă mă enervează ipocrizia aşa-ziselor feministe care nu practică ce predică.

Acum, că ne-am făcut înţeleşi mai bine, să trecem mai departe. Ce vrea de fapt feminismul de la societate? Ceva foarte simplu: egalitate. Feminismul, aşa cum este definit pe binecunoscutul site atotfăcător de teme Wikipedia, este "este o doctrină teoretică și de acțiune care revendică lupta împotriva inegalității de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea și extinderea rolului și drepturilor sale."

Toate bune şi frumoase şi trebuie să spun ca normal, accept şi susţin persoanele care lupta pentru drepturile egalităţii de gen, iar faptul ca inclusiv mama mea a lucrat în acest domeniu îmi oferă o perspectivă de înţelegere pe care nu toţi o au. De ce, totuşi, urăsc feminismul?

Uitaţi-va numai la nume! Feminism. De ce doctrina teoretică şi de acţiune care luptă împotriva inegaitaţii de gen conţine numele unui gen? Acum, haideţi toate feministele în capul meu urlând argumente de genul:

• femeile au fost mereu asuprite în societate;
• noi am pornit mişcarea, i se cuvine numele nostru;
• din moment ce femeile sunt cele care au suferit cel mai mult în trecut şi continua să sufere, feminismul nu vrea doar egalitate de şanse, dar şi privilegii pentru dumnealor.

Mai sunt si alte lucruri pe care le spun feministele care nu sunt, cum să le zic?, egalitariste. Da, cred ca egalitarist sună mult mai bine. La urma urmei, egalitarismul tocmai asta doreşte: egalitate între diferite categorii sociale.

Ca să concluzionez această parte a expunerii mele, pot sa spun doar atât: feminismul, ca si concept, e bun, dar din punct de vedere al praticii, e praf si pulbere mărunt.

Dublul standard feminist

În timp, o să vedeţi ca eu sunt omul care poate să găseasca o mie si una de utilizări ale dublului standard. Acesta e o eroare care poate să fie găsită oriunde şi care e abuzată de toţi dobitocii de pe şi din afara internelului. E uşor de folosit, nu ai nevoie de instruire specială si merge în orice situaţie. Totuşi, pentru ca subiectul nostru este feminismul, să vorbim puţin despre dublul standard feminist.

În general, feministele apelează la dublul standard atunci când vor să trezească o oarecare compasiune. (ex: unele feministe considera ca a lovi un bărbat din poziţia de femeie e corect, dar invers nu, cand, în fapt, a folosi violenţa asupra oricui e greşit)

Acestea mai folosesc dublul standard şi in alte contexte. De exemplu, atunci când vor sa obţina un anumit nivel de superioritate în faţa bărbatului. (ex: de ce e politic incorect să spui ceva negativ despre orice femeie, dar e extrem de amuzant să batjocoreşti un barbat?)

Uite şi o listă cu câteva dublu-standarde care sunt semi-serioase, semi-amuzante, dar cât se poate de adevarate:

• Femeile vor sa concureze cu bărbaţii pentru slujbe, însă vor ca partenerul să câştige mai mult ca ele;
• Bărbaţii sunt superficiali pentru că vor o parteneră cât-de-cât atractivă, inteligenta si tânară. Femeile NU sunt superficiale pentru că vor un bărbat mai in vârstă, înalt, atragător, care câstigă bine si le face toate poftele;
• Feministele încearcă sa elimine dublu-standardele care sunt incorecte faţa de femei. Menţionează un dublu-standard care vizează un bărbat în faţa unei feministe şi in 90% din cazuri, va spune: "E un dublu-standard. Păţăşti.";
• Tot ce are de a face cu femeile e complet natural, dar toţi bărbaţii sunt nişte porci sexişti din naştere;

Iar acum, finalul apoteotic: Femeile nu au avantaje. Bărbaţii au fost mereu mai sus, aşa ca femeile au nevoie de avantajele astea!

Suntem clari, acum?

Trăind printre feministe

Nu prea am ce spune în acest ultim capitol al povestioarei mele, pentru că nu intru în contact cu multe feministe, însă încă nu am întâlnit nicio feministă care să nu urască de fapt bărbaţii, să nu dorească de fapt avantaje si favoruri în loc de egalitate, să nu se folosească într-un fel sau altul de către un dublu-standard.

Dacă aceste feministe există, îmi cer scuze în cazul în care le-am ofensat. De fapt, nu, nu o fac! :P

Ca bărbat, eu nu voi trata niciodată o femeie ca pe un obiect, dar atâta timp cât voi antagonizaţi TOŢI bărbaţii, îmi voi lua libertatea de a antagoniza toate feministele.